Specialități

Neurologia este specialitatea medicală care se ocupă cu diagnosticarea și tratarea sistemului nervos central (encefal, mădiva spinării) și sistemului nervos periferic (nervi periferici) – exp.boli inflamatorii, malformații, afecțiuni vasculare, tumori cerebrale, etc.

În cadrul Clinicii Spinal Care, serviciul de neurologie cuprinde:

  • consultație de specialitate;
  • examen neurologic complet;
  • diagnostic clinic al afecțiunilor neurologice și coloanei vertebrale (spondiloză, hernie de disc, polineuropatii, migrene, tulburări vestibulare – de echilibru, pareze sau paralizii ale nervilor periferici, nevralgii, boala Parkinson, AVC, epilepsii, insomnia, etc.)
  • indicații pentru investigații paraclinice: analize de laborator, EMG, EEG, investigații imagistice – CT/IRM cerebral și vertebro-medular, ecografii Doppler;
  • prescriere tratament.

Consultațiile în specialitatea neurologie sunt acordate de către dr. ROXANA MATEI, medic primar neurolog.

Endocrinologia este specialitatea medicală care se ocupă cu prevenirea și tratarea bolilor endocrine. Incidența bolilor endocrine este foarte mare, conform Organizației Mondiale a sănătății 20% din populație suferă de o astfel de boală. Cele mai frecvente afecțiuni endocrine sunt bolile tiroidiene, hipocalcemia endocrină, osteoporoza endocrină, tulburările de reproducere de cauză endocrină, o serie de afecțiuni cardio-vasculare de origine endocrină, obezitatea de origine endocrină, etc.

În cadrul Clinicii Spinal Care, consultațiile de endocrinologie sunt efectuate de dr. Grigoriță Elena Roxana, medic specialist endocrinologie cu competențe ecografie endocrină, și cuprind:

  • consultație de specialitate;
  • examenecografic (dacă este cazul);
  • diagnostic clinic al afecțiunilor endocrine;
  • indicații pentru investigații paraclinice: analize de laborator, CT, RMN, etc;
  • prescriere tratament.

Medicina interna este specialitatea medicală care se ocupă de afecțiunile organelor interne – inima, plămâni, ficat, tub digestive, splină, rinichi, metabolism, sânge, etc., astfel putându-se diagnostica și trata majoritatea bolilor de care suferă adulții. Prin consultul oferit de medicul internist, pacientul evită excesul de consulturi medicale, acesta analizândcare afecțiune (dacă este cazul) necesităun consult sau tratament supraspecializat (cardiologic, hematologic, nefrologic, pneumologic, etc). De asemenea, medical internist coordonează schemele terapeutice pentru a  nu apărea suprapuneri de medicație sau reacții adverse ale medicamentelor.

Exista și boli ale intregului organism, care afecteaza mai multe organe vitale, așa numitele boli de sistem (colagenoza, vasculite, etc), cu care de multe ori pacienții sunt îndrumați pe la mai multi medici de diverse specialități fără a se stabili un diagnostic exact și de care se ocupă de asemenea medicina interna.

Nu în ultimul rând, în consultul de medicină internă se depistează cel mai frecvent pacientul cu cancer (inclusive formele asimptomatice), pe care apoi îi îndrumă către oncolog și/sau chirurg.

In procesul de diagnosticare un rol foarte important il are si efectuarea unor investigatii paraclinice pe care majoritatea medicilor internisti le efectueaza si le interpreteaza (electrocardiograma, ecografie abdominala).

Principalele boli tratate și diagnosticate de către medicina internă sunt:

  • INIMA: hipertensiunea arteriala, cardiopatie ischemica, insuficienta cardiacă;
  • PLAMANI:bronsita, traheobronsita acuta,  pneumonie, astm bronsic, BPOC, depistare cancer
  • STOMAC: gastrita, ulcer, boala de reflux, depistare cancer
  • FICAT:hepatita cronica, ciroza , steatoza (ficat gras), dischinezie si calculi biliari, cancer
  • COLON: colon iritabil, hemoroizi, cancer
  • RINICHI: litiaza renala, infectii urinare, pielonefrita, insuficienta renala
  • SANGE:anemii, leucemii, limfoame
  • SCHELET OSOS SI ARTICULATII: reumatism degenerative si inflamator, poliartrita reumatoida, osteoporoza
  • METABOLISM: dislipidemie (colesterol), guta, diabet, boli ale tiroidei
  • BOLI DE SISTEM: lupus, sclerodermie, vasculite

În cadrul Clinicii Spinal Care, consultațiile de medicină internă sunt efectuate de dr.Tofan Alina, medic specialist medicină internă cu competență ecografie generală, și cuprind:

  • consultație de specialitate;
  • examen ecografic (dacă este cazul);
  • diagnostic clinic;
  • indicații pentru investigații paraclinice: analize de laborator, CT, RMN, etc.;
  • EKG (dacă este cazul);
  • prescriere tratament.
La ora actuala ecografia este principala metoda de screening in medicina, la ora actuala existand practic putine sau deloc ramuri ale medicinii care sa nu benificieze intr-un fel, de examinare ecografica.

Ecografia este metoda prin care se pot vizualiza diferite structuri anatomice cu ajutorul ultrasunetelor, fiind o metodă imagistică sigură, fără efecte adverse asupra structurilor examinate, ușor accesibilă, fără costuri mari și care poate vizualiza orice structuri anatomice, cu limitări la nivelul plămânului, osului și creierului, din care se pot vizualiza doar anumite părți, iar în cazul creierului, doar la vârste tinere, când suturile dintre oasele care alcătuiesc cutia craniană – fontanelele, nu sunt inchise.

Ecografia este o metodă în care nu există efecte adverse, nu folosește radiații (poate fii repetata de cate ori este nevoie), nu este invazivă și care în majoritatea cazurilor nu necesita o pregatire specială.

Cu ajutorul explorarii ecografice pot fi depistate diferite modificari de structură sau de funcționalitate a organelor interne. De asemenea, cu ajutorul explorării ecografice se pot observa și evalua fluxurile de sânge (metoda Doppler), în vederea studierii vascularizației organelor și a formațiunilor tumorale, precum și calității vaselor de sânge și a afectării acestora în cadrul unor boli sistemice, cum ar fi hipercolesterolemiile, diabetul zaharat, etc.

Serviciile de ecografie în cadrul Clinicii Spinal Care sunt acordate de dl  Dr Cojocaru Ovidiu medic specialistradiologie și imagistică medicală. Tipurile de ecografii sunt:

  • Ecografie  musculoscheletala:
    • Umar: tendinopatii, tendinite calcifiante, rupturi partiale/totale la nivelul coafei rotatorilor, efuziuni lichidiene periarticulare.
    • Cot: rupturi tendinoase de biceps sau triceps, colectiile intraarticulare, bursite , epicondilita mediala si laterala.
    • Mana: sindromul de tunel carpian, chisturi sinoviale, tenosinovite
    • Genunchi:  leziunile ligamentelor colateral medial si lateral, rupturi meniscale, bursite, chistul Baker, hidrartroza,  tendinopatia si rupturile de cvadriceps.
    • Glezna si picior: patologia tendonului Achilean (ruptura completa sau partiala, tendinopatii), bursite, leziuni ligamentare, colectii articulare tibio-tarsiene.
  • Ecografie vasculara:
    • Ecografie Doppler cervical (carotido-vertebral)
    • Ecografie Doppler arterial membre inferioare
    • Ecografie Doppler venos membre inferioare.
  • Ecografie parti moi:
    • Ecografie laterocervicala: glande salivare, ganglioni laterocervicali (adenopatii), procese inlocuitoare de spatiu.
    • Ecografie parti moi (generala): formatiuni tumorale de parti moi subcutanate (lipoame, hematoame, leziuni chistice, tumori musculare,…).
  • Ecografie șold nou născuți
  • Ecografie sân
  • Ecografie abdominală

Medicina sportivă este o ramură a medicinei care a evoluat foarte mult aducând inovații importante în multe domenii medicale, șicare are drept scop prevenirea, diagnosticarea și tratamentul accidentelor și afecțiunilor care au loc în timpul activităților fiziceși sportive.

De asemenea, medicina sportivă se ocupă și de profilaxia și măsurile preventive destinate menținerii și ameliorării condiției și stării fizice a sportivilor de toate vârstele, categoriile și nivelurile.

Medicina sportivă are un rol important în prevenirea și tratarea traumatismelor și îmbolnăvirilor legate de sport.

În cadrul medicinei sportive se efectuează examene medicale inițiale și periodice pentru sportivi, care implică:

  • determinarea stării de sănătate – diagnostic medical;
  • precizarea, predicția efectului/impactului pe care o anumită patologie poate avea asupra sănătății individului, în condițiile practicării unui anumit sport;
  • determinarea capacității de efort în pregătirea și dezvoltarea fizică;
  • precizează ramurile sportive în care sportivul va obține performanță maxima;
  • avizarea medico-sportivă;
  • refacerea completă după efort a sportivilor indiferent de vârstă;
  • determina momentul optim de reintrare în activitatea de antrenament și competiția sportive;
  • medicația pentru sportive;
  • nutriția sportivului.

În cadrul Clinicii Spinal Care, consultațiile de medicină sportivă sunt efectuate de dr. Popa Adrian, medic specialist medicină sportivă cu competență ecografie musculoscheletală, și cuprind:

  • consultație de specialitate;
  • examen ecografic musculoscheletal (dacă este cazul);
  • diagnostic clinic;
  • indicații pentru investigații paraclinice: analize de laborator, CT, RMN, Rx, etc.;
  • EKG (dacă este cazul);
  • Infiltrații articulare și periarticulare cu sau fără ghidaj ecografic;
  • Infiltrații PRP cu sau fără ghidaj ecografic;
  • prescriere tratament.

BFT și recuperare medicală este o specialitate medicală clinică independentă, responsabilă de prevenirea, diagnosticarea, tratarea şi managementul reabilitării persoanelor cu afecţiuni dizabilitante şi comorbidităţi la toate vîrstele, în vederea promovării capacităţilor şi  performanţelor fizice şi cognitive ale acestor persoane, precum şi în vederea creşterii calităţii vieţii acestora.

Scopul principal este îmbunătăţirea funcţionării fizice şi mentale, precum şi a capacităţii de participare activă în cadrul activităților cotidiene și implicit societăţii, a persoanelor cu dizabilităţi, ca urmare a bolilor sau a traumatismelor.Efectul therapeutic se obține prin folosirea unor mecanisme fiziologice (precum reflexele, adaptabilitatea funcţională, neuroplasticitatea), inclusiv şi a pregătirii fizice şi mentale. Nu în ultimul rând, un alt obiectiv important al acestei specialități medicale este îmbunătățirea calității vieții pacienților care suferă de diferite afecțiuni care sunt mai mult sau mai puțin tratabile.

Ambulatoriul de specialitate are în dotare o baza de tratament, recuperare, medicina fizica si balneologie dotat cu aparate fizioterapeutice si dispositive dintre cele mai moderne.

În cadrul Clinicii Spinal Care, consultațiile de BFT și recuperare medicală  sunt efectuate de dr. Popa Adrian, medic specialist BFT și recuperare medicală cu competență în ecografie musculoscheletală, și cuprind:

  • consultație de specialitate;
  • examen ecografic musculoscheletal (dacă este cazul);
  • diagnostic clinic;
  • indicații pentru investigații paraclinice: analize de laborator, CT, RMN, Rx, etc.;
  • EKG (dacă este cazul);
  • Infiltrații articulare și periarticulare cu sau fără ghidaj ecografic;
  • Infiltrații PRP cu sau fără ghidaj ecografic;
  • prescriere tratament medicamentos dacă este cazul;
  • prescriere tratament balneo-fizio-terapeutic și kinetoterapie (procedure electroterapie – toate formele de curent, laserterapie, ultrasunet, magnetoterapie, drenaj limfatic, unde scurte, elongații vertebrale, crioterapie, TECAR, terapie shockwave, gimnastică medicală, etc.)

Clinica Spinal Care Bacău pune la dispoziția pacienților noștri și posibilitatea de a efectua tratament BFT și recuperare medicală decontat prin CAS în limita fondurilor existente pe baza unui bilet de trimitere de la medical de familie și cu o programare efectuată în prealabil.

În cadrul clinicii sunt oferite servicii de recuperare medicală, Clinica Spinal Care fiind o clinică de referință în regiunea Moldovei și nu numai. Asiguram servicii de recuperare medicală la standard europene, clinica noastră având aparatură ultramodernă precum și specialiști supraspecializați la cursuri internaționale printer cele mai renumite din Europa și America. Întreg demersul terapeutic, planurile de tratament precum și tratamentele, sunt realizate de către Conf. univ. dr. Dobreci Daniel-Lucian.

Categoriile de tratamente ce se pot aplica in clinica noastră sunt:

  • Osteopatie/Terapie manuală/Manipulări – Toate aceste manevre extreme de eficiente sunt aplicate în clinica Spinal Care de către Conf. univ. dr. Dobreci Lucian, specialist în aceste metode de tratament/manevre/tehnici, cu o vastă experiență clinică și academică de aproximativ 16 ani pe de o parte, iar pe de altă parte cu multe cursuri de specializare și supraspecializare effectuate în străinătate (Franța, Elveția, Germania, Belgia, Anglia, ș.a.)
  • Kinetoterapie în afecțiuni ortopedice – fracturi, entorse, luxații, întinderi și rupture musculare, contracturi musculare, recuperare pre și post intervenții chirurgicale la membrul inferior și superior, torace, etc.
  • Kinetoterapie în afecțiuni neurologice – hernia de disc, pareze și paralizii de diferite tipuri și la diferite nivele, post AVC, paraplegii, tetraplegia, Parkinson, etc.
  • Kinetoterapie în afecțiuni reumatologice – artroze, spondiloze, afecțiuni degenerative la diferite nivele, spondilită achilopoietică, diferite tipuri de rheumatism, etc.
  • Kinetoterapie în afecțiuni cardio-vasculare – Cardiopatie ischemică, post infarct miocardic, post intervenții pe cord, post proteze valvulare, valvulopatii, HTA, hTA, arterită, venopatii și varice, etc.
  • Kinetoterapie în afecțiuni la sportive – diferite afecțiuni la sportive. Clinica noastră tratează în present membrii mai multor echipe de referință și loturi naționale din diferite ramuri sportive (Rugby, Volei, Haltere, Handbal, Tenis, Batminton, Schi, Schi fond, Atletism, Înot, Canotaj, etc.). Ne putem mândri cu faptul că tratăm mulți campioni europeni, mondiali și olimpici.
  • Kinetoterapie în deviațiile de coloană (Terapia Schroth) – Clinica Spinal Care este una din puținele clinici de recuperare din România care are specialiști recunoscuți internațional în Terapia Schroth, terapie care este considerate la nivel internațional ca fiind una din cele mai bune și eficiente metodede tratarea deviațiilor de coloană și torace. Pe lângă kinetoterapie în deviații de coloană vertebrală mai tratăm și afecțiuni precum picior plat, sternum carenatum, stern înfundat, genu valgum, genu varum, genu recurvatum, etc.
  • Kinetoterapie în sarcină și post partum–acest serviciu va este oferit prin intermediul specialiștilor noștri care sunt specializați în recuperarea gravidelor la cursuri din Franța.
  • Kinetoterapie în afecțiuni oncologice

PRP reprezinta plasma îmbogatita cu trombocite.In termeni simpli, trombocitele reprezinta 10% din componentele celulare ale sangelui. In PRP, concentratia de trombocite este de 90%. De aceea, prin definitie PRP inseamna plasma imbogatita cu trombocite. PRP este o fractiune de sange integral care este centrifugat pentru a se obtine un numar crescut de trombocite si o mare varietate de factori de crestere, cum ar fi:

  • factorul de crestere derivat plachetar (PDGF)
  • factorul de crestere al endoteliului vascular (VEGF)
  • factorul de crestere transformator beta (TGF – B)
  • factorul de crestere al fibroblastelor (FGF)
  • factorul de crestere insulin-like (IGF)

Continutul bogat in granule, care la randul lor contin factori de crestere, eliberati prin activarea trombocitelor, reprezinta cheia initierii procesului de reparare si vindecare a tesuturilor.

Ce reprezinta terapia cu PRP?

Terapia PRP reprezinta un tratament non-chirurgical de vindecare, folosita in foarte multe domenii, inclusiv in ortopedie si in medicica sportiva. Practic PRP este injectata in regiunea afectata pentru a stimula si a spori procesul de vindecare. PRP este sângele propriu al pacientului modificat prin centrifugare cu scopul de a produce mega doze de „ingredientele” necesare procesului de vindecare care sunt stocate în trombocitele noastre. Infiltratia cu PRP (plasma imbogatita cu trombocite) actioneaza conform sistemului natural de vindecare al organismului. Avantajul este dat de concentratia foarte mare de trombocite, care odata injectate elibereaza factori de crestere, ce initiaza si amplifica procesul de vindecare.

Rationamentul folosirii infiltratiilor cu PRP este de a initia si accelera procesul natural de vindecare si regenerare a tesuturilor prin eliberarea factorilor de crestere derivati din trombocite, direct, la nivelul tesutului afectat.

 Ce afectiuni pot fi tratate cu PRP?

Conform studiilor actuale, leziunile partilor moi si leziunile de cartilaj sunt receptive la tratamentul cu PRP. Aceste afectiuni sunt: tendinitele (epicondilita, tendinita plantara, achileana, rotuliana, etc), tendinoza, rupturile de tendon, leziuni degenerative tendinoase, rupturi musculare, leziuni de cartilaj (artroza). PRP are indicatie postoperator in: sutura de menisc, ligamentoplastie, suturi/reinsertii tendinoase (coafa muschilor rotatori, Bankard, tendon achilean, tendon rotulian, cvadrigeminal, etc). Este indicata in toate stadiile de artroza, in special dupa artroscopia necesara tratarii leziunilor degenerative de menisc, sinovitei cronice si leziunilor instabile de cartilaj articular.

  • UMAR: tendinita/ ruptura coafei ms. rotatori, bursita subacromiala, tendinita ms. biceps brahial, leziune SLAP, artrita, artroza
  • COT: epicondilita laterala/mediala, tenosinovita, artroza
  • SOLD: sindromul tractului iliotibial, tendinita ms psoas, tendinita trohanteriana, leziuni de labrum, artrita sacro-iliaca (sacroileita)
  • GENUNCHI: tendinita rotuliana, sindromul tractului iliotibial la biciclisti, tendinita hamstring, artroza, ruptura LIA, LIP, menisc (postoperator).
  • GLEZNA: tendinita achileana, peroniera, plantara, tibiala posterioara, artroza

De cate injectari este nevoie?

In general este nevoie de 1-3 proceduri in functie de tipul de afectiune, de gradul de afectare al structurilor si timpul scurs de la aparitia leziunii. In cazul in care sunt necesare mai multe injectari, timpul necesar intre proceduri este de 1-2 saptamani.

 Efectele secundare ale terapiei cu PRP nu există, cu exceptia durerii moderate si semnelor inflamatorii care apar in primele zile dupa injectare.

Contraindicațiile terapiei PRP: Anemia severa, Tulburari de coagulare, Trombocitopenia.

Venim prin acest serviciu în ajutorul categoriilor de paciență care nu se pot deplasa din motive medicale la cabinet. În acest sens, am încheiat un protocol cu CAS prin care încercăm în limita plafonului alocat, să asiguram îngrijiri la domiciliu și servicii de recuperare medicală. Serviciile oferite de acest department sunt: obtinerea de către pacient a unei scrisori din partea medicului specialist pentru ingrijiri la domiciliu, obtinerea de la CAS Bacau a documentatiei în vederea realizării serviciilor de îngrijire la domiciliu, vizita unui medic , asistent medical și kinetoterapeut (ai clinicii noastre) la domiciliul pacientului pentru consult și evaluare, și stabilirea planului de tratament, iar apoi, în funcție de necesitățile pacientului se vor efectua vizite zilnice la domiciliu fie de asistentă medicală, fie kinetoterapeut (în cazuri speciale ambii).

Pentru detalii privind accesarea acestui serviciu decontat de CAS va rugăm sunați la 0334405676

Recuperarea de dupa traumatisme sau interventii chirurgicale, paralizii, AVC (accidente vasculare), sau alte afecțiuni mai mult sau mai puțin invalșidante sau pseudoinvalidante,  este un proces anevoios, iar drumurile pana la clinica de recuperare pot reprezenta de multe ori cel mai mare impediment în procesul recuperator, uneori fiind practice imposibil.

Nevoia ingrijirii la domiciliu este o realitate care ne-a determinat să lansăm un nou serviciu pentru pacientii care nu se pot deplasa la clinica: recuperarea la domiciliu.

Protocolul după care funcționează acest department în cadrul Clinicii Spinal Care Bacău, este următorul:

  1. Deplasarea unui membru/aparținător al pacientului la clinica noastră cu toate documentele medicale ale pacientului în vederea unui consult inițial;
  2. Deplasarea unui membru al echipei Spinal Care Bacău la domiciliul pacientului în vederea evaluării pacientului;
  3. Stabilirea strategiei terapeutice, prezentarea acesteia aparținătorului și începerea tratamentului;
  4. Deplasarea conform strategiei stabilite de către un specialist al clinicii noastre la domiciliul pacientului în vederea realizării tratamentului (se vor aduce la domiciliul pacientului toată aparatura de care este nevoie pe parcursul actului recuperator – aparat electroterapie, ultrasunet, laser, IASTM, COMPEX, bandaj TAPE, etc.)

Plata se va face la începutul tratamentului pe abonamente de câte 10 ședințe.

Specialistii nostri se deplaseaza la domiciliul pacientilor din Bacău, in intervalul 9:00 – 18:00, de luni pana vineri. 

Serviciile medicale de recuperare la domiciliu sunt indicate in urmatoarele categorii de afectiuni:

  • afectiuni ale aparatului locomotor/dureri musculare/dureri articulare
  • leziuni degenerative/reumatologice
  • afectiuni cronice
  • afectiuni ortopedice
  • afectiuni ale coloanei vertebrale
  • afectiuni cardiovasculare
  • afectiuni respiratorii
  • recuperari post-operatorii ale interventiilor chirugicale
  • recuperari dupa interventiile neurochirurgicale
  • recuperari dupa interventiile chirurgicale in afectiunile coloanei
  • accidente vasculare (AVC)

Suna la 0334405492 si afla mai multe detalii despre recuperarea la domiciliu.

Dr Mardare , medic specialist ortopedie-traumatologie și chirurgie spinală;

Ortopedie, numita in mod curent ca specialitatea medicala ortopedie si traumatologie, reprezinta domeniul medicinei si chirurgiei care se ocupa cu leziunile traumatice sau de alta natura ale aparatului locomotor.

Consultațiile vor fi oferite de Dr. Mardare Mihai – Specialist Ortopedie-Traumatologie, Supraspecializare în Chirurgia Spinală – Oxford University Hospitals, Oxford U.K., în prezent își desfășoară activitatea în Spitalul Clinic Colentina București, în Compartimentul de Chirurgie Spinală al Secției de Neurochirurgie;

În cadrul Clinicii Spinal Care domnul doctor poate efectua diverse infiltrații intraarticulare cu substanțe vâscoelastice, corticosteroizi, PRP, infiltrații în coloană, consultații și tratamente nechirurgicale în diferite afecțiuni ortopedico-traumatice sau reumatice (gonartroza, coxartroza, etc.)

De asemenea în clinică se vor oferi consultații cu pacienții unde se va stabili diagnosticul, se vor discuta rezultatele investigațiilor (RMN,CT, XR) și se vor stabili de comun acord cele mai bune opțiuni de tratament, de asemena li se vor explica pacienților la ce se pot aștepta de la tratamentul respectiv.

• Gama intervențiilor chirurgicale pe care domnul doctor le poate oferi în cadrul Spitalului Colentina Bucuresti sunt: tratamentul herniilor de disc microscopic/endoscopic/radiofrecvență, infiltrații epidurale sub ghidaj radiologic, vertebroplastii, kyphoplastii, tratamentul tumorilor osoase prin radiofrecvență, stabilizare posterioară cu șuruburi pediculare (PLIF, TLIF), corecția diformităților coloanei (scolioze, spondilolistezis etc).

Dr Purcarin Adrian, medic specialist reumatologie.

Reumatologia este o subspecialitate derivata din medicina interna care se ocupa cu depistarea, diagnosticarea, tratarea si recuperarea bolnavilor cu suferinte non-chirurgicale ale aparatului locomotor.

Principalele grupe de afectiuni de care se ocupa reumatologia sunt urmatoarele :

  • patologie degenerativa : boala artrozica (gonartroza, coxartroza, spondiloza si alte localizari), guta, pseudoguta
  • patologie articulara si a tesuturilor moi legata de suprasolicitare si degenerativa : nevralgia cervico-brahiala, fibromialgia, periartrita scapulo-humerala, epicondilita, sindroamele canalare de membru superior si inferior, sindromul Dupuytren, entezite, tenositovite, bursite, capsulite, distrofia simpatica reflexa
  • patologie infectioasa articulara : TBC osteo-articular, boala Lyme (borelioza), artritele infectioase
  • patologie metabolica : osteoporoza, osteomalacia
  • patologie infamatorie, autoimuna: poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta, artrita reactiva, artrita psoriazica, lupusul eritematos sistemic, sclerodermia, polimiozita, dermatomiozita, vasculitele

Mijloacele diagnostice folosite in reumatologie in clinica noastra includ : analize biochimice, teste imunologice (autoanticorpi), teste genetice, examene imagistice (ecografia musculo-scheletala,), punctia articulara, masurarea densitatii osoase (osteodensitometrie DEXA).

Dr Stinga Elena Antoaneta, medic primar medicina de familie

Medicina generală este specialitatea care se ocupă cu diagnosticarea şi tratamentul condiţiilor acute sau cronice şi furnizarea de îngrijiri preventive de sănătate. Specialiştii de medicină generală / medicină de familie furnizeză ingrijiri medicale pentru pacienţii de toate vârstele, de la nou-născuţi la vârstnici, bărbaţi şi femei, cu probleme medicale diverse.

În procesul de management al bolii, ei integrează factori fizici, psihologici, sociali, culturali şi existenţiali, folosind cunoştinţele şi încrederea născute din contactele repetate. Medicii de familie/de medicină generală îşi exercită rolul profesional promovând sănătatea, prevenind îmbolnăvirea şi furnizând tratament curativ sau paliativ.

Medicul de famile devine la nevoie un “manager de caz”, un coordonator medical pentru pacient – ştie tot istoricul său medical şi îl poate ghida către cele mai bune soluţii de tratament, în funcţie de recomandarea specialiştilor şi de situaţia sa specifică, dar şi de preferinţele sale. Este vital pentru pacient să existe o persoana care să integreze toate informaţiile medicale transmise de specialişti, să le traducă pe limba sa, să îi explice variantele şi să îi ofere un sfat avizat şi obiectiv cu privire la cea mai bună metodă de tratament.

  • Dr Drug Mihaela,medic specialist Medicina Muncii
  • Dr Boldisor Victoria, medic specialist în medicina muncii

Medicina muncii este o specialitate medicală extrem de complexă, care se ocupă de prevenirea, diagnosticarea şi managementul bolilor profesionale, a accidentelor de muncă, precum şi promovarea sănătăţii şi eficienţei angajaţilor la locul de munca. Medicul de medicina muncii evaluează starea de sănătate a personalului angajat pe specificul funcţiei şi în relaţie cu mediul de muncă.

„Aptitudine în muncă” reprezintă capacitatea lucrătorului din punct de vedere medical de a desfăşura activitatea la locul de munca în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical (Capitolul III, Art. 9(1)).

Clinica Spinal Care are o bogată experienţă, iar serviciile de medicina muncii oferite sunt realizate de personal de înalta specializare şi probitate profesională; Supravegherea stării de sănătate a angajaţilor şi informarea lor privind condiţiile de muncă sunt un beneficiu pentru compania dumneavoastră.

Serviciul de Medicina Muncii ,  la noi în Clinica Spinal Care în conformitate cu: Legea nr. 319/2006, Normele Metodologice de Aplicare Publicate în Monitorul Oficial nr. 882/30.10.2006 si Hotărârea de Guvern nr. 355 din 17 mai 2007 privind examinările medicale pentru fiecare categorie profesionala în parte, asigură:

  • Monitorizarea stării de sănătate a angajaţilor prin:
    • examen medical la angajare – structurat conform profesiei şi a fişei de expunere la riscuri; stabileste aptitudinea în muncă;
    • control medical periodic – reevaluare stării de sănătate;
    • examen medical la reluarea activităţii – pentru persoane care au întrerupt serviciul mai multe de 30 de zile din motive medicale;
    • examen medical de adaptare – stabileşte aptitudinea în muncă a persoanelor angajate în locuri cu risc profesional dovedit sau potenţial.
  • Reabilitarea professională şi reorientarea profesională în caz de accident de muncă;
  • Colaborarea permanentă cu medicul de familie al personalului angajat, informarea asupra stării de sănătate;
  • Monitorizarea  afecţunilor angajaţilor prin luarea în evidenţa a certificatelor de concediu medical şi urmăriea evoluţiei a bolii;
  • La finalizarea examinărilor de medicina muncii, angajatul şi angajatorul vor primii rezultatul evaluării prin intermediul fişei medicale în care se menţionează aptitudinea pentru ocuparea locului de muncă conform profesiei şi funcţiei;
  • Comunicarea riscului profesional către toţi factorii implicaţi în procesul muncii;
  • Consilierea angajatorului privind adaptarea muncii la caracteristicile psiho- fiziologice ale angajatului;
  • Consilierea angajatorului pentru fundamentarea strategiei de sănătate şi securitate la locul de munca;

Avantajul serviciilor de medicina muncii:

  • Reducerea numarului de zile absente de la serviciu;
  • Cresterea eficientei activitatii desfasurate de client;
  • Verificarea si avizarea concediilor medicale;
  • Examinarile pentru medicina muncii se pot desfasura la sediul angajatorului daca societatea amenajeaza un spatiu corespunzator din punct de vedere igenico-sanitar pentru efectuarea examinarilor medicale.

În cadrul Clinicii Spinal Care, consultațiile pentru medicina muncii sunt efectuate de dr.Drug Mihaela şi dr. Boldisor Victoria, medic specialist medicina muncii.

Programul se face în funcţie de pacienţi iar vizita se face cu programare.

Dr Stinga Elena Antoaneta, medic primar

Pentru că alimentaţia influenţează funcţionarea organismului, la medicul nutriţionist se prezintă atât persoanele sănătoase, cât şi cele care prezintă diferite patologii, beneficiind de:

  • – Consultanţă de specialitate persoanelor cu probleme de greutate sau de nutriţie.
  • Scăderea sau creşterea greutăţii corporale echilibrat şi fiziologic prin diete personalizate în funcţie de vârstă, înălţimea, greutatea actuală, posibilele afecţiuni, activitatea fizică şi intelectuală.
  • Consiliere nutriţională pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, schimbarea stilului de viaţă.
  • Diferenţierea între alimentele sănătoase şi cele ce trebuie evitate.
  • Diete adecvate în afecţiunile cardiovasculare, hepatice, renale, intestinale, diabet, etc.
  • Sfaturi pentru îmbunătăţirea obiceiurilor alimentare.
  • Sprijin şi motivare în scopul obţinerii greutăţii dorite.
  • Urmărirea pe termen lung a statusului nutriţional în vederea atingerii obiectivului dorit.

O alimentaţie corectă poate preveni apariţia unor boli, iar obiceiurile sănătoase ar trebui să fie o prioritate în viaţa fiecărui om,

Consultațiile sunt efectuate de dr. Stîngă Elena Antoaneta, medic primar…unde veţi primi sfaturi pe care sa le aplicaţi toată viaţa, reuşind astfel să vă menţineţi starea de sănătate.

Dr Popa Luminita, medic primar

Nefrologia este una din ramurile medicinei interne care se ocupă cu diagnosticarea, tratarea și prevenirea afecțiunilor nonchirurgicale ale tractului urinar (rinichi, uretere, vezică urinară, uretră), precum și a afecțiunilor secundare ale rinichiului din cadrul unor boli sistemice, cum ar fi diabetul zaharat tip 1 si tip 2, hipertensiunea arterială, în special formele greu controlabile medicamentos, vasculite sistemice, colagenoze sistemice.

Pacienţii sunt trimişi la medicul specialist în nefrologie, de medicul de familie sau medic de altă specilizare, din diferite motive:

  • Litiaza rinichiului și a căilor urinare – presupune formarea unor pietre (calculi) cu localizare la orice nivel (rinichi, uretere, vezică urinară), putând fi depistați la un examen ecografic de către medicul nefrolog;
  • Infecții urinare, de novo sau recurente, înalte (pielonefrite) sau joase (cistite) – pacienții care prezintă o senzație de arsură, usturime, disconfort, durere cu orice intensitate în timpul sau la începutul/ finalul micțiunii propriu-zise, precum și orice modificare de aspect a urinei;
  • Pacient hipertensiv greu controlabil medicamentos – pentru acei bolnavi la care tratamentul medicamentos indicat de medicul cardiolog este respectat cu strictete, precum şi dieta alimentară de asemenea (în aceste situatii, se ridica suspiciunea unei cauze secundare renale);
  • Insuficiența renală acută – manifestată prin pierderea rapidă a funcției renale, cu modificarea volumului urinar, stare generală de rău, modificarea analizelor de laborator care arată funcționarea rinichiului;
  • Insuficiența renală cronică – fie un medic a detectat modificari progresive și de durată ale analizelor de laborator care arată funcționarea rinichiului (creatinina serica, uree serica, acid uric seric, ex. sumar de urină), fie sunteți un pacient cu istoric îndelungat de hipertensiune arterială sau alte boli ale inimii, sau/ și suferind de diabet zaharat complicat, fie sunteți în evidența unui medic urolog cu litiază reno-ureterală cu multiple episoade de acutizare sau suprainfectare bacteriană.
  • Hematurie – presupune prezența sângelui în urină, fie doar câteva urme discrete-striuri de sânge, fie cheaguri sau orice alte forme de prezentare.
  • Proteinurie – prezența de proteine în sumarul de urină sau la evaluarea cantitativă pe un interval de 24 ore; dintre acestea, mare semnificație clinică și diagnostică o are albumina urinară.

Specialistul nefrolog precizează utilitatea şi momentul iniţierii dializei, tipul de dializă indicat fiecarui caz în parte, monitorizează evoluţia şi tratează complicaţiile pacienţilor aflaţi în tratament prin dializă cronică.

DEXA (Dual Energy Xray Absorptiometry) sau osteodensitometria DEXA este o tehnologie ce utilizeaza radiatiile X pentru determinarea densitatii minerale osoase.

DEXA este metoda de referinta atat pentru diagnosticarea osteoporozei si osteopeniei cat si pentru monitorizarea tratamentului acestora.
Iradierea este minima, investigatia este nedureroasa si se poate efectua pe mai multe zone: sold, coloana vertebrala lombara si antebrat. Scorurile obtinute permit diagnosticarea osteopeniei sau osteoporozei, ce beneficiaza de abordare terapeutica diferita.

Istorie:

Dezvoltarea terapiei Schroth a început înanul 1921 în Germania, de către Katharina Schroth, profesoară de gimnastică, care suferea de scolioză, motiv pentru care a început cercetările asupra recuperării acestei afecţiuni. Ulterior, fiica acesteia, Christa Lehnert Schroth, a dezvoltat şi a îmbunătăţi tterapia, care astăzi este recunoscută peste tot în lume, ca fiind una dintre cele mai bune metode de recuperare a scoliozei idiopatice.

Indicaţii:

Terapia Schorth este un tratament conservator pentru pacienţii care prezintă modificări de static vertebrală:scolioză idiopatică,hipercifoză, hiperlordoză, maladia Scheuerman, etc.

Exerciţiile sunt individuale, adaptate în funcție de afecţiune şi de particularitățile fiecărui pacient şi scopul acestora este de a adduce coloana vertebrala într-o poziţie normală, fiziologică.Prin exerciţii se realizează elongaţia, derotarea, respiraţia corectivă şi stabilizarea coloanei vertebrale.

Obiectivele terapiei:

  • Evitarea intervenției chirurgicale;
  • Încetinirea sau prevenirea progresiei ulterioare;
  • Stabilizarea corecţiilor coloanei vertebrale;
  • Îmbunătăţirea capacităţii cardio-pulmonare;
  • Ameliorarea durerii;
  • Îmbunătățirea estetică;
  • Conştienţizarea posturii corecte.